the-wax-road-ion-twr

Ion Tiuticov

Rhythm guitar

Ion s-a născut la 27 septembrie 1997, la Ungheni.

Fiind pasionat de muzica rock, în 2013, Ion a acceptat propunerea de colaborare venită din partea lui Dan Timofei (voce & chitară) și Victor Ceban (tobe) care doreau să inițieze o formație. Fiecare dintre ei fiind elevi ai aceleiași școli de muzică din Ungheni. La sfârșitul anului 2013, o dată cu venirea lui Cristi Budac (chitară bass) – au format trupa The Wax Road.

Ion Tiuticov este un chitarist ritmic, care interpretează și se regăsește în stilurile Blues-Rock, Hard-Rock, și Rock’n Roll. Ca și ceilalți membri ai trupei, Ion este pasionat de rock-ul anilor ’70.

A început să cânte la chitară, atât datorită unchiului său care i-a făcut cunoștință cu acest instrument, cât și datorită căsătoriei prințului din Noua Zeelandă, unde au cântat The Eagles, Ion prinzând la știri secvența în care ei interpretau “Hotel California”, piesa care l-a determinat să meargă la școala de muzică. Acolo, în anul doi a făcut cunoștință cu Dan și Victor. Au cântat de câteva ori împreună la inițiativa profesorului său(Alexandru Mostovoi), iar în urma unor lungi discuții cu Dan, care vroia un band în care să cânte și să compună muzică, a înțeles că vrea să facă parte din trupă.

Printre formațiile și muzicienii care l-au influențat se numără Led Zeppelin, Queens of the Stone Age, Eric Clapton, Guns ‘n’Roses, Kings of Leon etc.

Dacă ar fi să numească un loc unde are loc magia – ar zice că este, cu siguranță, studioul The Wax Road. Acolo apare muzica și acolo are loc tot procesul creativ. E o mică casă unde se regăsește fiecare membru al band-ului.

Scena e muntele de pe care se face auzită munca artistului și care adună în jurul său oameni s-o asculte. Tot ce are loc acolo e pentru a lăsa publicul cât mai extaziat. Și acela e locul în care ar vrea Ion să se afle toată viața.

Actualmente, Ion își găsește inspirația în rădăcinile muzicii rock și în curentele mai proaspăt apărute.